ANUNT – RELUARE FURNIZARE AGENT TERMIC IN MUNICIPIUL CRAIOVA

Data: 6-08-2021

SE Craiova II anunta reluarea furnizarii agentului termic in municipiul Craiova in data de 6 august 2021, incepand de la ora 15:00, cu exceptia cartierului 1 Mai.

Respectiv, estimam ca locuitorii vor putea beneficia de apa calda menajera in cursul acestei seri, cu exceptia punctelor termice PT 1,2,3 – 1 Mai si PT 1,2 – Romanescu care vor fi functionale incepand de maine, 7 august 2021, ora 20:00.

SE Craiova II asigura energia termica pentru peste 50.000 de apartamente din municipiul Craiova (alimenteaza 102 puncte termice de cartier), precum si pentru mai multi operatori economici, spitale, scoli si institutii guvernamentale. Serviciul este asigurat prin operarea a 136 km de conducte (tur/retur) cu o vechime in exploatare de 30-35 de ani.

In scopul minimizarii inconvenientelor produse de lipsa apei calde si in deplina concordanta cu solicitarile clientilor nostri, in ultimii ani, perioada in care se efectueaza revizia anuala planificata la reteaua de agent primar termoficare a fost redusa la 4-7 zile. Durata lucrarilor include si timpul necesar golirii/reumplerii circuitului si revenirii la parametrii normali.

Toate lucrarile de revizii / reparatii efectuate la reteaua de termoficare a municipiului Craiova se executa cu forte proprii (umane si financiare) ale SE Craiova II.