CE OLTENIA A RESPECTAT TERMENUL DE CONFORMARE

Data: 28-04-2021

In data de 26.04.2021, Complexul Energetic Oltenia a respectat obligatiile de conformare, finalizand achizitionarea certificatelor de CO2 aferente energiei produse in anul 2020.

Pretul certificatelor de CO2 a crescut spectaculos in ultimii ani, ajungand in prezent la peste 47 de euro/certificat. Pentru CE Oltenia ponderea pretului certificatelor de CO2 in costul unitar de productie al energiei electrice depaseste 60%.

Valoarea certificatelor aferente energiei produse in anul 2020 a fost de 315 milioane euro.

In Planul de Restructurare si decarbonare transmis Comisiei Europene au fost estimate valori intre 26 și 35 de euro pentru un certificat. Ajutorul de stat aprobat recent de Guvern, in suma de 241 milioane euro, a acoperit estimarea initiala, iar diferenta de 74 milioane de euro a fost suportata din fondurile proprii ale companiei.

Conform prevederilor legislative in vigoare, neachizitionarea certificatelor de CO2 aferente anului anterior pana la data de 30 aprilie a anului curent ar fi atras penalitati de 100 euro/ certficat in plus fata de obligativitatea achizitionarii acestora.

Obligativitatea achizitionarii in totalitate a certificatelor de CO2 a aparut dupa anul 2013, alocarile gratuite pentru sectorul energetic fiind sistate, iar preturile certificatelor inregistrand o crestere spectaculoasa de la  4-5 euro in anul 2017, pana la peste 47 euro in prezent.

Astfel, Complexul Energetic Oltenia a achitat din fonduri proprii, de la infiintarea companiei in iunie 2012 si pana in prezent, peste 1 miliard de euro pentru plata certificatelor de CO2.

In fiecare an, CE Oltenia s-a conformat prin achizitionarea, in termenul prevazut de legislatie, a intregii cantitati de certificate de CO2 corespunzatoare energiei produse. Pana in anul 2020, CE Oltenia nu a primit niciun sprijin financiar din partea statului.