Cum a ajuns carbonul cel mai de temut factor în preţul energiei când în România 57% din capacitate este verde? „Din 2009 ştiam ce ne aştepta. Sunt 1,2 mld. euro care stau să fie folosiţi pentru proiecte de reducerea poluării“

Data: 19-08-2021

SURSA:ZIARUL FINACIAR

Florentina Manea, director general în cadrul Carbon & Energy Management: Din evaluările existente, în perioada 2018 – mai 2020, în bugetul AFM (Administraţia Fondului pentru Mediu) s-au strâns 1,2 miliarde de euro (pentru proiecte privind reducerea emisiilor de CO2). Până să luăm banii europeni, cred că avem deja la îndemână instrumentele necesare pentru aceste proiecte de reducere a emisiilor de carbon. Statul are instrumente şi are fondurile.

♦ Aproape 57% din toată capacitatea de producţie de energie din România este verde, iar la aceasta se adaugă şi energia nucleară, majoritarea unităţilor fiind deja amortizate. Dar, de la cel mai înalt nivel, carbonul este scos în faţă ca fiind principalul vinovat pentru preţul record al energiei. Între timp, 1,2 miliarde de euro, bani care pot fi folosiţi acum pentru proiecte de reducerea emisiilor, zac la Ministerul Mediului, mai ocupat cu situaţia urşilor decât cu combaterea poluării ♦ Între timp, România, ţara în care cărbunii au o contribuţie de numai 20% în producţia de electricitate, a ajuns la cel mai mare preţ al energiei, rezultat al lipsei de investiţii, neglijării tuturor avertismentelor din ultimul deceniu şi al spargerii sectorului de producţie.

„Cred că preţul certi­ficatului de CO2 este un element foarte important, dar nu este singurul în determi­narea preţului energiei, dacă analizăm investiţiile care trebuia realizate încă din anul 2013, an din care producătorii de energie electrică nu mai primesc certificate de emisii cu titlu gratuit. De atunci a început acest impact. Dacă atunci preţul certificatului era de 6 euro, acum a ajuns la 58 de euro pe tona emisă“, a spus Florentina Manea, director general în cadrul Carbon & Energy Management, unul dintre cei mai buni specialişti în domeniul certificatelor de emisii, la ZF Live.

Ieri, România era ţara europeană cu unul dintre cele mai mari preţuri ale energiei pe piaţa spot, de 111,1 euro pe MWh, fiind depăşită doar de Italia.

Paradoxal însă, în timp ce toată lumea vorbeşte despre impactul carbonului în scumpirile fără pre­cedent, statisticile arată că România este una dintre cele mai verzi ţări în materie de producţie de energie, cu 57% din capacitatea instalată în hidrocentrale, eoliene sau panouri solare.

Mai mult, circa 7% din toată capacitatea sistemului de producţie este reprezentată de energie nu­cleară, dacă ne raportăm la cei 20.000 MW de pe hârtie. Cu acest portofoliu de generare de energie electrică, în care unităţile strategice sunt deja amortizate, blamarea carbonului şi a certificatelor de emisii pentru scumpirea fără precedent a energiei este mai degrabă un discurs politic menit să mascheze 30 de ani de lipsă de investiţii şi o decizie unică la nivel european, spargerea sistemului de producţie în funcţie de sursă.

Un deceniu cu urechile închise

Ieri, circa 20% din tot ce consuma România era produs de Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare plătitor de certificate de emisii, care însă dă semnalul de preţ pentru toată piaţa. În timp ce în România energia se tranzacţiona cu 111,1 euro pe MWh, în Franţa, cu 70% nuclear, energia era de 47,4 euro pe MWh, însăşi Polonia, cu o pondere mai mare a cărbunilor în coşul de consum, având un preţ mai mic.

„Plătim acum pentru spargerea sistemului de producţie, dar şi pentru lipsa investiţiilor. Când noi avem peste jumătate din producţie reprezentată de energie verde, la care se adaugă nuclearul, scutit de emisii, nu ne putem plânge de preţul carbonului. Nu aici este principalul vinovat“, spun oamenii din domeniu.

Spre exemplu, Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, avea anul trecut un cost de circa 103 lei/MWh (21 de euro), iar Nuclearelectrica genera energie la 180 de lei pe MWh (37 de euro), potrivit calculelor făcute de ZF pe baza datelor publice, dar în piaţă energia se vinde cu 111 euro pe MWh. „Carbonul a devenit vedetă de ceva timp, din cauza preţului certificatelor de emisii, dar el ar fi trebuit să fie vedetă încă din anii 2010-2011 pentru că şi atunci a avut un prag foarte ridicat de la 10-17 euro. Apoi însă, scăderea preţului a dus la o pierdere a interesului. Acum a ajuns la 58,4 de euro pe certificatul tranzacţionat. De aceea se vorbeşte foarte mult în ultima perioadă.“

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, avea anul trecut un cost de circa 103 lei/MWh (21 de euro), iar Nuclearelectrica genera energie la 180 de lei pe MWh (37 de euro), potrivit calculelor ZF pe baza datelor publice, dar în piaţă energia se vinde acum cu 111 euro pe MWh.

Ce sunt certificatele de CO2

Certificatele de emisii sunt parte a mecanismului european, stabilit în 2005, privind reducerea poluării, companiile responsabile pentru emiterea de CO2 ca urmare a proceselor de producţie fiind obligate să facă dovada unui astfel de instrument pentru fiecare tonă emisă.

Pe plan local sunt 131 de instalaţii care primesc astfel de certificate, din multiple industrii, după cum arată datele de la Ministerul Mediului. Dincolo de certificatele pe instalaţii, fiecare ţară parte a schemei primeşte astfel de unităţi care pot fi tranzacţionate. În cazul instalaţiilor, o parte din alocările de certificate sunt gratuite, companiile care depăşesc ceea ce primesc fiind obligate să achiziţioneze certificatele la preţul pieţei, altfel riscând amenzi.

„Schema EU-ETS (Emissions Tranding Scheme) este principalul instrument UE de combatere a schimbărilor climatice şi de reducere a gazelor cu efect de seră. Schema este cea mai ambiţioasă la nivel mondial, dar să ne gândim că emisiile UE sunt 9% din total. În acest moment, 52% sunt emisii care provin de la instalaţii care fac parte din schemă, restul sunt din sectoare pentru care noul pachet (Fit for 55, pachetul de transpunere în legislaţia a obiectivelor Green Deal) îşi propune şi aici măsuri de reducere obligatorii. Schema de tranzacţionare este un instrument obligatoriu, cheie a UE, care îşi doreşte ca prin preţul pe certificat să reducă emisiile.“

Bani care zac degeaba

România a intrat în această schemă în cea de-a doua etapă a ei, 2008-2012, marcată însă de un surplus de certificate şi deci de un cost al poluării neglijabil.

„Văzând că acest mecanismul nu îşi atinge obiectivele, în cea de-a treia fază, 2013-2020, CE a venit cu alte scheme. Astfel că alocarea cu titlu gratuit nu a mai avut la bază aceleaşi principii. Directiva a fost modificată în 2009, deci ştiam ce ne aştepta. Producătorii de energie, solid şi gazos, nu au mai primit certificate gratuite. Statele membre au primit volume foarte mari, 57% din plafon, restul fiind alocările gratuite.“

Acum, situaţia este clară. Fie companiile fac investiţii, fie suportă costurile fără precedent ale carbonului.

„Însă pentru a face retehnologizări sunt necesare fonduri“, mai spune Manea.

Paradoxal, banii nu au fost o problemă. Astfel, din certificatele alocate României, cumpărate mai departe de companiile poluatoare, s-au strâns fonduri substanţiale, destinate exact pentru realizarea proiectelor de reducere a emisiilor de CO2. În perioada 2013-2020, ar fi trebuit realizate 29 de astfel de proiecte.

„Noi am făcut 4. Sunt foarte mulţi bani rămaşi. România are venituri considerabile din licitarea de certificate. România a optat ca 29% din bani să meargă la bugetul de stat. În perioada 2013 – mai 2020, din evaluările existente, circa 750 de milioane de euro s-au dus la bugetul de stat, iar 71% la Ministerul Finanţelor pentru sprijinirea proiectelor care să reducă efectul de seră. Din 2018, banii s-au dus la AFM (Administraţia Fondului de Mediu). Din evaluările respective, în perioada 2018 – mai 2020, în bugetul AFM s-au strâns 1,2 miliarde de euro. Până să luăm banii europeni, cred că avem deja la îndemână instrumentele necesare pentru aceste proiecte de reducere a emisiilor de carbon. Statul are instrumente şi are fondurile“, a explicat Manea.

Pe termen mediu şi lung, toate politicile UE nu vor face altceva decât să menţină preţul ridicat al carbonului sau să îl ducă şi mai sus.

„Este foarte greu de crezut că preţul va mai scădea la acele niveluri la care nu era vedetă. Toate politicile UE nu fac altceva decât să menţină acest preţ ridicat. Nu ne mai putem aştepta valori de sub 20 de euro.“

Mai departe, prin pachetul Fit for 55, schema cu certificate de emisii va fi extinsă şi la sectoarele care acum nu sunt acoperite. Aviaţia, transportul rutier sau chiar consumatorii casnici de energie vor păşi într-o perioadă în care dreptul de a polua va costa din ce în ce mai mult.