Germania se aşteaptă la venituri record de pe urma certificatelor de emisii de CO2

Data: 4-08-2021

SURSA:FINANCIAL INTELLIGENCE

Creşterea preţurilor pentru certificatele de emisii de dioxid de carbon (CO2) a adus Trezoreriei Germaniei 2,4 miliarde de euro (2,9 miliarde de dolari) în primele şase luni din acest an, a anunţat luni Autoritatea de tranzacţionare a emisiilor, transmite Reuters, conform Agerpres.

Este un nivel extrem de ridicat, după ce pentru întregul an 2020 Trezoreria a obţinut 2,7 miliarde de euro, iar recordul din 2019, de 3,2 miliarde de euro, ar putea fi depăşit în acest an.

Certificatele de emisii trebuie achiziţionate de industriile şi centralele energetice care emit cantităţi mari de gaze cu efect de seră. Certificatele suplimentare pot fi achiziţionate prin licitaţii la Bursa de energie de la Leipzig, unde preţurile au crescut în ultimele luni.

Anul trecut, un certificat pentru emiterea unei tone de CO2 costa în medie sub 25 de euro, în ianuarie a urcat la 33 de euro, iar până în iunie a ajuns la 52 de euro.

Majorarea vine parţial în urma reducerii numărului de certificate disponibile prin care se acordau subvenţii pentru investiţiile în reducerea emisiilor. Majorarea, alături de preţurile mai ridicate pentru combustibil, a dus la creşterea preţului electricităţii.

Veniturile din vânzarea certificatelor CO2 nu sunt singura sursă de venituri din tranzacţionarea emisiilor. Mulţi bani au ajuns la Trezorerie după impunerea unei taxe de 25 de euro pe tona de CO2 la combustibilii lichizi, păcură şi gaze. Ministerul de Finanţe de la Berlin se aşteaptă ca veniturile din această sursă să depăşească anul acesta 7,4 miliarde de euro.