INVESTITII PENTRU PROTECTIA MEDIULUI LA CE OLTENIA – 2020

Data: 19-01-2021

La nivelul anului 2020 cererea de energie electrică în sistem a fost redusă față de anii precedenți, nu numai în România, fapt ce a influențat inclusiv activitatea CE Oltenia.

Cu toate acestea, compania a continuat șirul investițiilor pentru conformarea grupurilor energetice și a carierelor miniere din punct de vedere al cerințelor de mediu.

Astfel, în 2020 au fost puse în funcțiune instalații de reducere a emisiilor de NOx la 4 grupuri energetice (nr.3 și 4 de la SE Rovinari și nr.3 și 4 de la SE Turceni) și demarate la încă două grupuri (nr.7 de la SE Ișalnița și nr.1 de la SE Craiova II).
În timpul efectuării testelor de performanță, instalațiile montate au demonstrat că pot realiza valori medii zilnice ale emisiilor de NOx sub 175 mg/Nmc, valoare maximă admisă începând cu luna august 2021, conform Deciziei 1442/2017 UE.

În activitatea minieră, cele mai importante investiții derulate în 2020 au fost cele pentru finalizarea obiectivului Depozit Nou Cărbune Cariera Roșia (montare instalație cântărire cărbune, instalație dispecerizare utilaje și stații de transformare 20/6 kV), dar și pentru montarea unei instalații de desprăfuire similare la depozitul de cărbune al Carierei Roșiuța/Motru (instalație cu pulverizare fină, sub presiune, a apei, pe conturul depozitului, în scopul reținerii pulberilor sedimentabile și în suspensie din aria de influență a depozitului și pentru a nu crea disconfort în localitățile învecinate).

Pe lângă investițiile tehnologice realizate sau în curs de realizare ce au ca rezultat încadrarea în limitele impuse de legislația europeană pentru emisiile de poluanți în aer, apa, sol, CE Oltenia alocă sume importante pentru redarea în circuitul silvic și agricol  a suprafețelor de teren afectate de exploatările miniere. Astfel, în 2020 s-au executat lucrări de redare în circuitul economic pe o suprafață totală de cca 542 ha.

De asemenea, în 2020 au fost elaborate studiile de fezabilitate aferente investițiilor prevăzute în Planul de restructurare și decarbonare a CE Oltenia, capacități care vor duce la scăderea emisiilor de CO2 cu aproximativ 38%.

CE Oltenia nu va renunța la energia sigură pe bază de cărbune, dar, pentru menținerea în piață cu respectarea condițiilor de mediu impuse, este imperios necesară înlocuirea resurselor folosite în prezent cu unele mult mai puțin poluante.