Asociațiile și companiile sunt invitate la consultări privind Strategia Energetică

Data: 22-01-2016

Sursa: ENERGYNOMICS

Asociațiile producătorilor, procesatorilor, distribuitorilor, furnizorilor și consumatorilor de energie sunt invitate la consultări pe marginea Strategiei Energetice Naționale 2016-2030, a anunțat Ministerul Energiei. Consultarea va avea loc pe data de 27 ianuarie 2016, la ora 10,00, la sediul ministerului.

“Asociațiile interesate să participe la această întâlnire sunt rugate să-și desemneze un reprezentant și să confirme prezența la adresa de e-mail: sen [at] energie.gov.ro, până la data 25 ianuarie 2016. Pentru o cât mai bună comunicare și colaborare pe această temă vă rugăm să țineți cont de faptul că desemnarea unui reprezentant are ca scop inițierea unui dialog de lungă durată pe tema Strategiei Energetice a României”, se arată în comunicat.

Pe durata elaborării Strategiei se vor desfășura consultări cu toate părțile interesate, astfel încât, în săptămânile ce urmează, să fie lansate invitații la dialog și organizațiilor societății civile, universităților și institutelor de cercetare, mai spune instituţia. Ministerul Energiei are în plan să finalizeze strategia energetică până în luna septembrie.