Gerul lovește la buzunare! Prețul energiei pe bursă atinge valori record – 260 lei/MWh

Data: 22-01-2016

Sursa: INVEST ENERGY

Zilele acestea, cu temperaturi foarte scăzute în toate regiunile țării, sistemul energetic a fost cu adevărat  pus la încercare! Pe fondul unor temperaturi mult sub 0 grade Celsius, consumul de energie electrică a crescut, pe unele intervale orare înregistrându-se valori de peste 9300 MW/h. Am citit în presa scrisă, cât și online, în aceste zile, multe cuvinte de laudă la adresa sistemului energetic, în special la adresa “cărbunarilor” care, în această perioadă, prin capacitățile lor de producere au echilibrat sistemul. De notat că, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, sectorul regenerabilelor a fost aproape inexistent în mixul energetic din aceste zile, contribuția lui fiind redusă. În data de 21.01.2016, situația se prezenta astfel: 40% din producție a fost asigurată de cărbune, 22,6% – din hidrocarburi, 17,6% – din nuclear, 13,2%  – din hidro, 6% – din eolian, 0,6%  – din biomasă. Contribuția panourilor solare a fost aproape inexistentă. În condițiile date, pe bună dreptate,  “cărbunarii” merită să fie lăudați, eforturile lor să fie apreciate. Se pierde din vedere – voit sau nu – un aspect important pentru participanții la piața energiei. În această perioadă în care contribuția regenerabilelor la producția de energie în SEN a fost redusă,  pe piețele de tranzacționare,  prețul energiei a crescut foarte mult, înregistrând valori record de până la 260 de lei/MWh în perioada de vârf. Luând ca reper tot ziua de 21.01.2016, remarcăm că  prețul mediu al unui megawatt oră a fost de 236 de lei. O analiză a datelor furnizate de OPCOM, în săptămâna 04.01.2016-10.01.2016, relevă o creștere a prețului energiei cu 28%  comparativ cu săptămâna anterioară. Această creștere semnificativă a prețului energiei coincide cu înrăutățirea condițiilor meteorologice, precum și cu scăderea aportului sectorului regenerabilelor la mixul energetic. În tabelul de mai jos, unde am combinat datele de consum, producție și prețurile aferente, în baza informațiilor publice furnizate de Transelectrica și OPCOM, se vede clar că atunci când energia din surse regenerabile nu contribuie la formarea mixului, prețul energiei electrice crește. De remarcat că cele mai mari valori sunt înregistrate în zilele în care sectorul regenerabilelor contribuie cel mai puțin! Corect este ca atunci când lăudăm la modul insistent unii actori din piață, pentru contribuția în anumite perioade critice, să analizăm situația în ansamblu,  sub toate aspectele. Într-adevar, “cărbunarii” salvează pentru moment situația, se va depăși vârful de iarnă, dar cu un cost al energiei electrice foarte mare. Rolul energiei din surse regenerabile nu este de a echilibra sistemul energetic, ci mai degrabă este acela de a menține un preț scăzut al energiei electrice. Nu sunt deloc de ignorat argumentele pro regenerabile, cum ar fi: scăderea emisiilor de CO2, energie curată, direcții trasate la conferința mondială de anul trecut de la Paris – COP21, etc. Însă, să analizăm situația actuală ținând cont și de aspectul material, foarte important de altfel. Și, cu riscul de a isca multe polemici pe această temă, cred dacă luăm în calcul și impactul certificatelor verzi în factura consumatorului final, tot putem afirma că sectorul regenerabilelor poate susține un preț mai mic al energiei electrice. Ca și concluzie,  fiecare tip de energie are rolul său și contribuția proprie, absolut necesare în mixul energetic echilibrat al țării noastre, autoritățile nu trebuie decât să găsească un echilibru!

PUBLICAT DE GEORGE NICULESCU Director PATRES