România poate deveni furnizorul de securitate energetică din zonă

Data: 19-10-2020

SURSA:Focus energetic

Încurcate sunt ”ițele” geopolitice! Mai ales când, la mijloc, este vorba despre hidrocarburi și, în special, de gaze naturale, despre care toată lumea susține că reprezintă sursa de energie de tranziție, până când o altă sursă principală va lua locul petrolului. Pentru România este o șansă pe care nu trebuie să o rateze: poate să devină furnizorul de securitate energetică în această regiune!

Potrivit Eurostat (biroul de statistică al Uniunii Europene) Europa este dependentă de importuri energetice: peste jumătate din necesarul de energie al UE este acoperit prin importuri, Federația Rusă fiind cel mai mare furnizor de produse energetice primare principale pentru UE (cărbune superior, țiței și, mai ales, gaze naturale). Astfel, aproximativ 40% din gazul consumat de europeni provine din Rusia. Sunt state, precum Grecia, Bulgaria, Serbia, Ungaria, care depind aproape 100% de importuri pentru a-și satisface cererea internă de gaze naturale.

Dar, aprovizionarea cu gaze din Federația Rusă nu este întotdeauna ușoară și, de cele mai multe ori, vine ”cu o notă de plată” nedorită.

Cum nu prea mai are ce arăta și, totuși, cu nostalgia puternicului imperiu ţarist, dar, mai ales, a fostei URSS, a doua putere militară a lumii, Rusia îşi arată, din când în când, colţii. Care, acum, nu mai sunt din metal, ci din gaze, puternicul concern Gazprom devenind “braţul înarmat cu gaze” al Kremlinului. Câțiva ani la rând, cu mici excepţii, “întâmplător”, fix în cele mai friguroase zile ale anului, la început de ianuarie, din varii motive, ruşii “au închis robinetul cu gaze” către Ucraina. Dar, cum prin Ucraina treceau conductele cu gaze rusești, de fapt ”s-a închis robinetul” pentru Europa. Iar europenii “au dârdâit de frig” în case. S-a întâmplat poate tocmai pentru a arăta că Moscova nu poate fi neglijată! Practic, gazul a devenit, în mâna Kremlinului, o armă mai puternică decât kalaşnikovul! Şi, evident, Kremlinul nu va renunţa la ea!

De-a lungul istoriei URSS, ”tătucii” Lenin, Stalin, Hrusciov ”au aranjat” lucrurile în așa fel încât niciodată să nu fie pace completă în Uniunea Sovietică, dacă vreodată aceasta se va destrăma. S-a destrămat, dar pace nu este. Și aceasta pentru că au modificat hărțile țărilor componente, au dislocat populații întregi, au organizat monopoluri greu de desființat.

De exemplu, încă din timpul Războiului Rece, fosta URSS exporta gaze în ceea ce era atunci Republica Federală a Germaniei (RFG). Dar, dacă Rusia avea monopolul producției de gaze, Ucraina avea monopolul transportului acestuia, conductele tranzitând teritoriul acestei țări spre centrul, sudul și sud-estul Europei.

Pe de altă parte, teritorii întregi au fost luate dintr-o țară și trecute alteia, așa cum sunt exemplele Transnistriei, Osetiei de Sud, Abhaziei, Nagorno-Karabah, zone cu așa-numite ”conflicte înghețate”. Practic, aceste conflicte înghețate sunt parghia folosită de Kremlin pentru a influența politica generală a țărilor respective.

Probabil ca să scape, pe de o parte, de monopolul transportului gazelor prin Ucraina, iar, pe de altă parte, de imaginea că poate oricând să oprească livrarea de gaze către țările care nu-i fac pe plac, de imaginea de stat care-și impune voința ”prin frig”, Rusia a început să construiască rute de transport care ocolesc ”neprietenii”: North Stream 1 și 2 (o conductă ce pleacă din Rusia și ajunge în Germania prin Marea Baltică, cu toată opoziția Bruxellesului și a Washingtonului, dar cu sprijinul Germaniei) și TurkStream (o conductă ce pleacă din Rusia și ajunge apoi, prin Marea Neagră, în Turcia, dar care, prin Grecia, Bulgaria și Serbia, ajunge în Ungaria; practic, se respectă traseul fostei South Strem). Noile rute ocolesc Ucraina, Polonia, dar și România, țări care, de-a lungul timpului, și-au manifestat independența față de Moscova.

Rusia vrea să-și păstreze supremația ”gazoasă”

Dar nu numai Ucraina amenință supremația ”gazoasă” a Moscovei! Sunt state care și ele au foarte multe gaze naturale pe care ar dori se le vândă pe una dintre cele mai mari piețe din lume, cea europeană.

O sursă alternativă de gaze pentru Europa ar fi putut să fie Qatarul, unul dintre cei mai importanți deținători de zăcăminte. Gazele ar fi ajuns în Europa printr-un gazoduct pornit din emirat, traversând Arabia Saudită, apoi Siria şi Turcia, dar, pentru aceasta, ar fi trebuit să cadă regimul lui Bashar Al-Assad (Siria). Cum gazul din Qatar ar fi făcut concurență, pe piața europeană, gazului rusesc, Moscova apără regimul Al-Assad. Războiul civil din Siria a intrat în al 10-lea an, dar regimul nu s-a schimbat.

Comisia Europeană, dar și Statele Unite doresc o reducere mult mai mare a dependenței Europei față de gazele rusești. Astfel, gazoductul TANAP (Trans Anatolian Pipeline) aduce gaze din Azerbaidjan până în Turcia, ocolind Rusia. De aici, prin conducta TAP (Trans Adriatic Pipeline) gazul azer trece prin Grecia, Albania, Marea Adriatică, până în sudul Italiei.

Ca răspuns, a reizbucnit conflictul în regiunea Nagorno Karabah (locuită majoritar de armeni, dar care, din anii ’30, a fost trecută de Stalin în componența Azerbaidjanului). Se pare că TANAP trece prin această regiune, iar unii analiști spun că noul conflict a fost generat de ruși, tocmai pentru ca gazul azer să nu facă concurență celui rusesc pe piața europeană.

De altfel, recent, Azerbaidjanul a acuzat Armenia că încearcă să atace conducte de petrol şi gaze şi a avertizat cu o reacţie „severă”. În acest conflict, Turcia sprijină Azerbaidjanul, iar Rusia – Armenia.

Practic, orice “umbră” de atac la adresa gazului rusesc este resimţită ca un atac la adresa Rusiei! Iar Kremlinul reacționează întocmai! Acum, toți consumatorii europeni se vor gândi de două ori dacă vor încheia contracte de cumpărare a gazelor azere, având în vedere că acestea s-ar putea să nu ajungă la clienți!

Șansa României

România ar trebui să aplice proverbul ”când doi se ceartă, al treilea câștigă”! Deocamdată, producția asigură numai aproximativ 90% din consumul intern de gaze naturale, iar restul vine din import, de la singurul exportator, Gazprom.

Dar România are șansa gazelor din Marea Neagră! Estimările sunt că, în zona economică exclusivă a României la Marea Neagră, zăcămintele de mare adâncime ar conține aproximativ 200 miliarde mc de gaze.

Dacă este o iarnă grea în Siberia, iar gazele nu pot fi extrase din cauza gerului, țările din jurul nostru n-ar mai putea fi aprovizionate de la ruși. De asemenea, n-ar fi o surpriză nici ca rușii ”să închidă robinetul” spre sud-estul Europei, dacă va considera că nu i se face pe plac! De asemenea, conflictul azero-armean poate izbucni/reizbucni oricând în Nagorno-Karabah, iar țările din jurul nostru ar putea rămâne și fără gazul azer.

Astfel, România ar putea aproviziona toate țările din jur cu gaze naturale! România ar putea fi un factor de stabilitate și de securitate energetică! Cu o singură condiție: să înceapă exploatarea gazelor din Marea Neagră!