Viitorul energiei în UE / Tehnologiile pe bază de hidrogen regenerabil ar putea fi folosite la scară largă începând cu 2030

Data: 10-07-2020

SURSA:Hotnews.ro

Comisia Europeană a aprobat miercuri două strategii pentru sistemul energetic al viitorului și pentru hidrogenul curat. Pentru a deveni neutră climatic până în 2050, Europa trebuie să își transforme sistemul energetic, care generează 75 % din emisiile de gaze cu efect de seră din UE. Cele două strategii prezintă o nouă agendă privind investițiile în energie curată, în conformitate cu pachetul de măsuri al Comisiei privind redresarea economică Next Generation EU și cu Pactul verde european.

Integrarea sistemului energetic

Strategia UE privind integrarea sistemului energetic va furniza cadrul pentru tranziția către o energie verde. Actualul model, în care consumul de energie în sectorul transporturilor, al industriei, al gazelor și al clădirilor are loc în diferite compartimente – fiecare cu lanțuri valorice, norme, infrastructură, planificare și operațiuni separate – nu poate asigura neutralitatea climatică până în 2050 într-un mod eficient din punctul de vedere al costurilor; costurile schimbătoare ale soluțiilor inovatoare trebuie să fie integrate în modul în care ne exploatăm sistemul energetic. Este necesar să se creeze noi legături între sectoare și să se valorifice progresele tehnologice.

Integrarea sistemului energetic înseamnă că sistemul este planificat și exploatat ca un întreg, conectând diferiți purtători de energie, infrastructuri energetice și sectoare de consum al energiei. Acest sistem conectat și flexibil va fi mai eficient și va reduce costurile suportate de societate. De exemplu, acest lucru înseamnă un sistem în care energia electrică care alimentează autoturismele Europei ar putea proveni din panourile solare de pe acoperișuri, în timp ce clădirile sunt aprovizionate cu căldură provenind de la o fabrică din apropiere, iar fabrica este alimentată cu hidrogen curat, obținut din surse de energie eoliană offshore.

Strategia se bazează pe trei piloni principali:

  • În primul rând, un sistem energetic mai „circular”, având în centru eficiența energetică. Strategia va identifica acțiuni concrete pentru punerea în practică a principiului „eficiența energetică înainte de toate” și va utiliza mai eficient sursele locale de energie în clădirile sau comunitățile noastre. Există un mare potențial de reutilizare a căldurii reziduale din zonele industriale, din centrele de date sau din alte surse, precum și a energiei produse din deșeuri biologice sau din stațiile de epurare a apelor uzate. Inițiativa „Valul de renovări ale clădirilor” va fi o parte importantă a acestor reforme.
  • În al doilea rând, o mai mare electrificare directă a sectoarelor de utilizare finală. Întrucât sectorul energiei electrice are cea mai mare pondere de surse regenerabile de energie, ar trebui să utilizăm din ce în ce mai mult energia electrică, acolo unde este posibil: de exemplu, în cazul pompelor de căldură din clădiri, al vehiculelor electrice în transporturi sau al cuptoarelor electrice din anumite industrii. O rețea de un milion de puncte de încărcare a vehiculelor electrice se va număra printre rezultatele vizibile, alături de extinderea energiei solare și eoliene.
  • Pentru sectoarele în care electrificarea este dificilă, strategia promovează combustibili mai puțin poluanți, inclusiv biocombustibili durabili și biogaz, precum și hidrogen regenerabil. Comisia va propune un nou sistem de clasificare și de certificare a combustibililor din surse regenerabile și cu emisii scăzute de carbon.


Strategia stabilește 38 de acțiuni pentru crearea unui sistem energetic mai integrat.
 Printre acestea se numără revizuirea legislației existente în domeniul energiei, sprijinirea financiară sau cercetarea și utilizarea de noi tehnologii și instrumente digitale, orientări pentru statele membre cu privire la măsurile fiscale și eliminarea treptată a subvențiilor pentru combustibilii fosili, reforma guvernanței pieței și planificarea holistică a infrastructurii, precum și o mai bună informare a consumatorilor. Analiza obstacolelor existente în aceste domenii va contribui la propunerile noastre concrete, de exemplu revizuirea Regulamentului TEN-E până la sfârșitul anului 2020 sau revizuirea directivei privind impozitarea energiei și a cadrului de reglementare a pieței gazelor în 2021.

Strategia privind hidrogenul

Într-un sistem energetic integrat, hidrogenul poate sprijini decarbonizarea industriei, a transporturilor, a generării de energie și a clădirilor în întreaga Europă. Strategia UE privind hidrogenul abordează modul de transformare a potențialului acestuia în realitate, prin investiții, reglementare, crearea de piețe și cercetare și inovare.

Hidrogenul poate alimenta și sectoare care nu sunt potrivite pentru electrificare și poate asigura stocarea în vederea echilibrării fluxurilor variabile de energie din surse regenerabile, însă acest lucru poate fi realizat numai prin acțiuni coordonate între sectorul public și cel privat, la nivelul UE. Prioritatea este dezvoltarea hidrogenului regenerabil, produs folosind în principal energia eoliană și solară. Cu toate acestea, pe termen scurt și mediu sunt necesare alte forme de hidrogen cu emisii scăzute de carbon pentru a reduce rapid emisiile și pentru a sprijini dezvoltarea unei piețe viabile.
Această tranziție treptată va necesita o abordare etapizată:

  • În perioada 2020-2024, vom sprijini instalarea în UE a unei capacități de cel puțin 6 GW, produse de electrolizoare pentru hidrogenul regenerabil, precum și producția de până la 1 milion de tone de hidrogen regenerabil.
  • În perioada 2025-2030, hidrogenul trebuie să devină o parte intrinsecă a sistemului nostru energetic integrat, cu o capacitate de cel puțin 40 GW generată de electrolizoarele pentru hidrogenul regenerabil și producerea a până la 10 milioane de tone de hidrogen regenerabil în UE.
  • Între 2030 și 2050, tehnologiile pe bază de hidrogen regenerabil ar trebui să ajungă la maturitate și să fie desfășurate la scară largă în toate sectoarele dificil de decarbonizat.

Pentru a contribui la realizarea acestei strategii, Comisia lansează astăzi Alianța europeană pentru hidrogen curat, formată din lideri ai industriei, miniștri naționali și regionali și reprezentanți ai societății civile și ai Băncii Europene de Investiții. Alianța va institui un portal de investiții pentru o producție mai mare și va sprijini cererea de hidrogen curat în UE.

Pentru a direcționa sprijinul către cele mai curate tehnologii disponibile, Comisia va depune eforturi pentru a introduce standarde, terminologie și certificare comune, pe baza emisiilor de carbon pe durata ciclului de viață și a legislației existente în domeniul climei și al energiei și în concordanță cu taxonomia UE pentru investiții durabile. Comisia va propune măsuri de politică și de reglementare pentru a crea certitudine pentru investitori, pentru a facilita utilizarea hidrogenului, pentru a promova infrastructura necesară și rețelele logistice, pentru a adapta instrumentele de planificare a infrastructurii și pentru a sprijini investițiile, în special prin planul de redresare „Next Generation EU”.

Pactul verde european este noua strategie a UE în materie de creștere – o foaie de parcurs menită să asigure durabilitatea economiei prin transformarea provocărilor climatice și de mediu în oportunități în toate domeniile de politică și prin garantarea unei tranziții juste și incluzive pentru toți. Un sistem energetic mai bine integrat este esențial pentru a trece la neutralitatea climatică până în 2050, creând în același timp locuri de muncă, asigurând o tranziție echitabilă și consolidând inovarea în UE și întâietatea industrială la nivel mondial. Acest sector poate aduce o contribuție esențială la redresarea economică a Europei în urma crizei coronavirusului, după cum s-a precizat în pachetul de măsuri de redresare Next Generation EU, prezentat de Comisie la 27 mai 2020.

Sistemul energetic actual a rămas structurat pe mai multe lanțuri valorice paralele, verticale din punct de vedere energetic, care leagă în mod rigid resursele energetice specifice de sectoarele specifice de utilizare finală, risipind o cantitate semnificativă de energie. De exemplu, produsele petroliere sunt predominante în sectorul transporturilor și ca materie primă pentru industrie. Cărbunele și gazele naturale sunt utilizate în principal pentru producerea de energie electrică și încălzire. Rețelele de energie electrică și de gaze sunt planificate și gestionate independent unele de altele. Regulile pieței sunt și ele în mare măsură specifice diferitelor sectoare. Acest model compartimentat nu poate conduce la o economie neutră climatic. Din punct de vedere tehnic și economic, este ineficient și determină pierderi substanțiale sub forma căldurii reziduale și a eficienței energetice scăzute.

O modalitate de a asigura integrarea sectorului este implementarea hidrogenului regenerabil. Hidrogenul poate fi utilizat ca materie primă, combustibil sau purtător de energie și pentru stocarea energiei, având multe aplicații posibile în domeniul industriei, al transporturilor, al energiei și al clădirilor. Cel mai important, la utilizare nu emite CO2 și aproape nicio altă formă de poluare atmosferică. Prin urmare, oferă o soluție pentru decarbonizarea proceselor industriale și a sectoarelor economice în care reducerea emisiilor de carbon este atât urgentă, cât și greu de realizat. Toate acestea fac ca hidrogenul să fie esențial în sprijinirea angajamentului UE de a atinge neutralitatea emisiilor de carbon până în 2050 și pentru efortul global de punere în aplicare a Acordului de la Paris.

Analiza/Hotnews.ro

Strategia Energetică – primii pași

Ultimile opt luni au schimbat cursul industriei energetice românești. Apariția Green Deal, preluarea Guvernului de către Partidul Național Liberal, criza Covid 19 cu rezultantă, elaborarea Strategiei Naționale de Apărare și a Planului Național de Investiții, urgentează apariția Strategiei Energetice și trasează noi direcții ale acesteia. Începând din 2012 România nu are și nu s-a dorit a avea o Strategie Energetică. Securitatea Energetică este prima prioritate a Strategiei Energetice.

Repet de câte ori se poate: „Securitatea Energetică este o condiţie a existenţei statului român, un drept internaţional inalienabil şi imprescriptibil, rezultat din dreptul statului asupra resurselor sale energetice şi din tratatele europene şi euroatlantice care trebuie să devină unul din obiectivele de guvernare pe termen lung. Securitatea energetică presupune asigurarea necesarului de consum de energie sub aspectul accesibilităţii la resurse şi a disponibilităţii accesului pe termen lung și a formulelor de rezerve și proceduri în caz de urgență, calamitate sau criză. Securitatea Energetică este parte a securității economice și include părți din securitatea infrastructurilor energetice critice. Securitatea energetică înseamnă diversificarea geografică a ofertei, utilizarea a mai multor tipuri de energie, stabilitatea cererii şi predictibilitatea preţurilor.”

Din cele două documente amintite mai sus reies câteva problemele relevante din punct de vedere practic:

  • România nu-şi mai permite să renunţe la nici un capitol al suveranității energetice, adică nu-și mai permite să renunțe la controlul niciunei resurse energetice,
  • România trebuie să dețină capacitatea de a menține unități independente de producție, stocare, transport și distribuție într-o piață globală,
  • România trebuie să dispună de acces la surse de energie și materiale strategice,
  • România trebuie să facă față dependențelor economice – energetice față de alte state ce urmăresc scopuri politice pe piața globală și să utilizeze eventuala dependență a altor state de România pentru atingerea unor scopuri politice în interesul său (smart dependency),
  • România trebuie să se împotrivească creșterii inegalităților economice – energetice dintre state în piața globală,
  • România trebuie să aibă instituții și instrumente în fața riscului de globalizare economică ce duce la diminuarea funcțiilor economice ale statului și care generează economie subterană, comerț ilicit, trafic cu tehnologie, afectarea mediului înconjurător și corupție,
  • România trebuie să aibă instituții și instrumente pentru a se apăra în fața riscului ca economia globală să intre în perioade de criză datorită “lebedelor negre”, a politicilor economice greșite, a conducerii politice slabe sau corupte, a instituțiilor naționale sau internaționale slabe și a instabilității financiare sau politice la nivel regional (ceea ce s-a întâmplat începând cu martie 2020 – criza Covid 19),
  • România trebuie să aibă o industrie energetică predicibilă în relațiile internaționale,
  • România trebuie să-și construiască o instituție națională cu rol de analiză economică strategică, de avertizare timpurie și combatere a agresiunilor economice pentru a ajuta la negocierea avantajoasă a tratatelor, strategiilor și politicilor în cadul UE și în cadrul regional.
  • România trebuie să fie capabilă să răspundă, energetic, provocărilor interne și internaționale, anticipând situațiile critice și pregătind scenarii de răspuns și de depășire a situațiilor critice.
  • România trebuie să deruleze politici și programe de exploatare eficientă a potențialului intern privind resuresele regenerabile, împreună cu accesul imediat și concret la resursele aflate în conservare.

În vederea elaborării viitoare a Strategiei Energetice încerc să radiografiez realitățile externe și interne cu care se confruntă România. Probleme depistate sunt grupate pentru a deduce mai facil riscurile, vulnerabilitățile, amenințările, pericolele și oportunitățile.

Situația actuală în Regiunea Extinsă a Mării Negre este foarte tensionată și poate fi rezumată în câteva puncte:

  • Federația Rusă are o pozitie monopolistă în deținerea de resurse și trasee energetice.
  • Federația Rusă duce o politică de șantaj energetic asupra tuturor țărilor europene, implicit și a României, energia a fost, este și va fi un factor de influență în relațiile internaționale ale statelor, având un rol central în politicile Federației Ruse începând încă din anii ’60,
  • Paternul agresiunii Federației Ruse, pe lângă șantajul energetic mai cuprinde: dezvoltarea unui sistem corupt – cumpărarea sau impunerea unor personaje politice controlabile de la Kremlin, impunerea unui sistem autocratic, intruziunea în alegeri, crearea de forțe politice revizioniste și favorabile Kremlinului, achiziția de active în industriile strategice, în special cea energetică, ocuparea spațiului mediatic și al rețelelor de socializare – asaltul „fake – news” începând de la rețelele de socializare și până la presa quality generat de „fabricile de troli” atașate serviciilor de informații rusești și dacă este cazul apariția „omuleților verzi” pe teritorii încă „neexplorate” de aceștia.
  • Rusia a generat conflicte, pe care apoi le-a înghețat, în toate regiunile, prin sau pe lângă care au fost proiectate tresee energetice rusești sau alternative din surse energetice rusești sau alternative. Osetia, Abhazia și Nagorno – Karabach au stopat proiectele ce ar fi trebuit să lege resursele din zona caspică de Europa. Conflicul Transnistrean și cel din Donbas au rolul de a destabiliza Ucraina pentru dezvoltarea proiectelor coridoarelor energetice de alimentare ale Europei prin North Stream și South (Turk) Stream. Conflictul Sirian sigur stopează Gazoductele Arab, Islamic și Qatar – Turcia.
  • Descoperirile de resurse din Marea Neagră, și ocuparea abuzivă a Crimeii ar putea genera din ce în ce mai multă instabilitate politică și economică în Bulgaria și România având ca scop eliminarea companiilor occidentale sau naționale din schemele de exploatare. Oricum pune în dificultate extracția de gaze din vestul Mării Negre prin manevrele militare dese pe care le desfășoară.
  • În ultimii 20 ani, Rusia și-a îndeplinit toate obiectivele geopolitce referitoare la energie. Astfel au fost blocate toate alternativele energetice de aprovizionare și transport: Nabucco, AGRI, White Stream și doar parțial a blocat TANAP datorită posibității de legare a acestuia la Blue Stream (conducta care leagă Federația Rusă de Turcia pe sub Marea Neagră), ITGI, TAP și EDISON și toate la un loc putând fi racordate la marele proiect rusesc TurkStream. Blocajul s-a realizat și prin amorsarea conflictor în zonele din jurul Mării Negre.
  • Una din liniile directoare ale politicii rusești este: Gaz ieftin contra avantaje geostrategice.
  • În toate țările riverane Mării Negre și din proximitatea zonei există clivaje interne induse, distingându-se o luptă a forțelor politice pro – occidentale cu cele anti – occidentale și pro – rusești.
  • Turcia ar putea deveni un factor destabilizator în regiune, fiind o victimă a Federației Ruse, având o dependență de peste 76% de gazele rusești, înainte de darea în folosință a TurkStream, fiind totodată și un stat component al NATO.
  • Ungaria, prin politica de destabilizare economică a vecinilor, a reușit ca să defavorizeze România în proiectele comune europene de interconectare, minimizând, încetinind sau controlând contractele futures pe gaze ale Transgaz printr-o relație nefirească cu compania maghiară FGSZ.
  • Apărarea colectivă europeană în problema energetică nu funcționează, neexistând o poziție antagonică a UE față de Federația Rusă, ca stat aresor și impredictibil.
  • Direcțiile UE se îndreaptă către:
  1. Surse alternative de aprovizionare și transport: Țările Caucaziene pot furniza peste 165 miliarde mc/an către Uniunea Europeană,
  2. Prețuri mai mici pentru importurile rusești,
  3. Creșterea eficienței energetice și folosirea de resurse regenerabile,
  4. Tehnologii noi, impuse de Green Deal.
  • Cea mai mare problemă pe care o are de rezolvat Uniunea Europeană este: o Rusie funcțională care șantajează energetic Europa sau o Rusie destabilizată de lipsa de bani, prin micșorarea veniturilor din exporturile de produse energetice.

România în Uniunea Europeană

  • Singura linie directoare în vigoare în politica energetică națională este reprezentată de Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 (PNIESC) care este negociat cu CE și care în mai câteva puncte nu se respectă. În ansamblu, PNIESC nu mai este de actualitate în actuala situație economică post-pandemie.
  • Green Deal precizează că producția de energie din cărbune va fi restricționată până la închidere în următorii ani. Cărbunele reprezintă aproximativ 30% din mixul energetic electric și aproximativ 18% din mixul primar (energie electrică, încălzire, transport). Green Deal sigur va suferi modificări post-pandemie.
  • Exporturile de energie electrică din România se bazează pe regenerabile, acestea fiind subvenționate și având un preț foarte mic. Importurile sunt foarte scumpe (din Ungaria și Ucraina) deoarece energia importată provine din gazele rusești. Avem trei aspecte: Ucraina nu are un sistem de taxare a energiei din combustibili fosili, și Ucraina și Ungaria produc energie din gaze rusești, deci România importă mascat gaze rusești la care producătorul mai adaugă un preț de procesare (în loc ca acesta să revină producătorilor români care stau) și cu toate că din punct de vedere valoric numărul de giga-wati exportați este mai mare decât față de cel importață, valoric este invers, adică România plătește mai mult pentru importuri decât caștigă din exporturile de energie, deci se crează un dezechilibru al balanței de plăți. Cu alte cuvinte exportul cauzează mari daune Sistemului Energetic Național, inclusiv prin nefolosirea capacităților funcționale deoarece acestea au cicluri de pornire – oprire mai mari de 10 zile.

Organizare – Infrastructuri

  • Organizarea industriei energetice nu răspunde provocărilor internaționale actuale: Astfel avem
    1. Agenția Națională de Reglementare în Energie – ANRE (care nu este independentă din punct de vedere politic),
    2. Secretariatul General al Guvernului ce are format un departament care se ocupă de transport și infrastructuri critice, condus de un secretar de stat și având în subordine Transelectrica și Transgaz iar
    3. restul societăților de stat din industria energetică sunt subordonate noului megaMinister al Economiei și Energiei.

Inadecvanța rezultă din faptul că aproape toate documentele UE tratează problemele energiei împreună cu problemele de mediu. De asemenea, structurile SGG nu dispun de un aparat necesar „patronării” celor doua mari companii naționale și obiectul de activitate al acestora s-ar asocia mai bine Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

  • Există companii naţionale care în conjunctura actuală nu sunt solvabile în piaţa internaţională sau regională de energie. Această insolvabilitate se datorează managementului politizat din ultimii 30 de ani ce nu a respectat nici un principiu al unei bunei guvernanţe corporative, care a dus la crearea și pătrunderea unor grupuri de interese economico – politice interne sau străine. Insolvabilitatea acestor companii se datorează şi instabilităţii politice: o politică energetică trebuie proiectată şi pusă în aplicare în zeci de ani şi nu înlocuită la fiecare schimbare de guvern, fiecare guvern susținând că are propriile politici energetice și neavând profesioniști de bună credinţă în domeniu. Alte motive ale insolvabilităţii sunt: scăderea consumului de energie în ultimii 10 ani, învechirea fizică şi morală a tehnologiilor de extracţie, transport, depozitare şi prelucrare a materiilor prime energetice, controlul pieţelor de către mari companii internaționale monopoliste şi apariţia de noi resurse şi tehnologii.
  • Sistemul Energetic Național, care se include la producția, importul, transportul și distribuția de energie electrică, este organizat pe principii greșite, fiind prost înțeleasă funcționarea pietei „libere”. Piața nu poate fi liberă atât timp cât energia electrică regenerabilă (hidro, solar, eolian) poate fi produsă doar în funcție de condițiile meteoroglogice și de ciclul diurn – nocturn. Astfel, în condiții de secetă nici energia nucleară nu poate fi produsă la capacitatea maximă deoarece nu sunt disponibile cantitățile de apă necesare în procesul tehnologic. De asemenea și în conditii de frig extrem capacitățile hidro, eolian și uneori nuclear nu pot funcționa. Cu alte cuvinte capacitățile care ofera securitate sunt cele pe cărbune, pe gaz și cu indulgență adăugăm și nuclearul. Deci pe piața liberă organizată (OPCOM) se tranzacționează energie electrică produsă în capacități care conferă securitate (pot produce necondiționat) și energie electrică dependentă de diverse condiții, în fond fiind produse diferite. Cu alte cuvinte megawattul obținut din combustibili fosili sau nucleari este un produs diferit față de megawattul obținut din energie regenerabilă, primul oferind securitate și stabilitate sistemului, al doilea prețuri mai mici și un mediu mai curat.
  • Situația privind capacitățile de producție declarate ca funcționale este mincinoasă. Astfel la Agenția Națională de Reglementare în Energie (ANRE) situația ne arată capacitatea de producție de 22.000 MW/h. Există capacități declarate care nu au mai produs de foarte mulți ani și care nu mai pot fi puse în funcțiune din diverse motive și aceste capacități sunt în special cele de pe cărbune și gaz. Cu alte cuvinte România în situație de secetă, de perturbare a prețurilor de piața a petrolului (de care depinde prețul gazelor) nu poate furniza energia necesară, existând pericolul de black-out. Specialiștii estimează că în lunile de maxim consum, capacitățile naționale sigure nu pot produce mai mult de 7000 MW/h.
  • Experienţa marilor jucători în domeniu arată că aceştia sunt mai fiabili cu cât domeniile de activitate sunt mai vaste, structura lor cuprinzând activităţi din lanţul extracţie – transport – depozitare – prelucrare – distribuţie. Probabil că realizarea de două sau trei mari companii naţionale energetice, care să cuprindă o parte sau toate componentele enunţate mai sus, eventual din mai multe domenii energetice (nucrear – hidro – termo – alternativ) este una din soluţiile fiabile. Realizarea acestor companii naţionale puternice (eventual listate la bursa prin ofertă primară) ar face din România un jucător important pe piaţa regională, ar asigura un oarecare grad de securitate energetică și ar asigura o transparenta a managementului. Aici avem o cerință a UE, de nu avea societăți care să se ocupe de câte una din activități, dar această cerință a fost negociată de unele state sau ocolită de unele mari companii.

Resurse – Producție – Consum