Comunicat

Data: 30-05-2014

Administratia CE Oltenia saluta decizia persoanelor care manifestau in fata sediului societatii, de a inceta un protest inutil, declansat la comanda unor factori politici.

Administratia nu a negociat, promis sau adus in discutie admiterea vreuneia dintre asa-zisele revendicari ale celor 3 persoane.

Protestul a fost intrerupt in urma anuntului ca, dupa aprobarea bugetului, vor incepe, conform legii (Legea nr. 329/2009, Art. 30), negocieri pe Contractul Colectiv de Munca. Aceast lucru fusese comunicat, de fapt, si in urma cu doua saptamani.

Administratia isi mentine pozitia de a invita la intalniri periodice lideri de sindicat care pot dovedi ca reprezinta salariati, FNME nefiind, la aceasta ora, in masura de a demonstra acest fapt.