De ce moare cu zile si cu stiinta autoritatilor Complexul Energetic Oltenia?

Data: 17-04-2016

Sursa:ENERGY-CENTER

In plina criza a producatorilor de energie electrica pe baza de carbune, Romania importa energie, de circa doua luni de zile, din Ucraina, Cehia si Slovacia, prin intermediul unei firme prezente pe piata din Romania in toate segmentele de activitate. Cantitati care depasesc 500 de MW pe interval orar intra in Romania, circa 80% din aceasta energie fiind directionata prin linia Mukachevo-Rosiori, a carei capacitate nominala nu depaseste nivelul de 500 MW, in timp ce alocarile comerciale ale Transelectrica (cota lunara si cota anuala) nu depasesc un total de 100 MW. In concluzie, balanta energetica a tarii noastre este pe deficit in lunile februarie, martie, necesarul de consum fiind acoperit din import. In tot acest timp, Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producator de energie electrica din Romania pe baza de carbune este obligat de catre Dispecerul Energetic National sa produca la limita de avarie, adica in jur de 1200-1400 MWh.

Minerii din bazinul Olteniei sunt de cateva zile in mars spre Bucuresti, in speranta ca protestul lor va determina autoritatile sa ia deciziile necesare pentru salvarea Complexului Energetic Oltenia de la insolventa, sau chiar faliment. Liderii minerilor acuza nu numai managementul deficitar al acestei companii, ci mai ales conjunctura creata de-a lungul anilor de institutiile cu putere de decizie la nivel central fata de pozitia CE Oltenia in sistemul energetic national. Nu stim cat de bine sunt informati liderii de sindicat, care este responsabilitatea lor si a celor ce au condus compania in ultimii ani spre dezastru, dar stim ca un cumul de factori, de care institutiile statului nu sunt straine, au facut ca energia pe baza de carbune sa devina paria sistemului energetic. Nu Uniunea Europeana ne obliga sa spunem stop productiei de energie pe baza de combustibili fosili, ci noi insine, prin deciziile pe care le luam si care par a fi tradare de tara sau atac concentrat asupra sistemulu energetic national.

Pentru a intelege cum a ajuns Complexul Energetic Oltenia sa fie in buza prapastiei este necesar sa ne intoarcem in timp cu doar cativa ani. Inca odata, nu luam, in analiza de fata, aspectul care tine de greselile de management si de aranjamentele facute de-a lungul anilor de catre acesta, chiar daca ele au o importanta aparte. Altceva ne intereseaza acum, cu atat mai mult cu cat nici in situatia disperata in care a ajuns CEO, autoritatile nu ataca problema fundamentala. Secretarul de stat, Corina Popescu, un specialist in piata de energie electrica, declara zilele trecute ca „CE Oltenia este o companie solida si cu perspective, dar a fost administrata haotic si cu vizibile deturnari de la scopul ei primordial, acela de a fi parte integranta din sistemul de securitate energetica national. Desi se fac incercari vizibile in zona de restructurare, cred ca mai e mult de lucru si sper ca vom vedea mai rapid rezultate si efecte concrete”. In aceste conditii sa vedem cine a deturnat compania de la scopul ei primordial si de ce nici o autoritate nu se face vinovata de acets lucru.

Pe fondul aparitiei unor capacitati de generare a energiei electrice din surse regenerabile si intr-un context european inca neinteles bine de catre decidentii din Romania a aparut ideea ca productia de energie din carbune nu mai este nici rentabila din punct de vedere economic si nici in concordanta cu obligatiile Romaniei in ceea ce priveste reducerea emisiilor poluante de CO2. La aceasta stare generala s-a adaugat indiferenta celor ce au gestionat cele doua complexuri energetice fata de schimbarile din piata, respectiv lipsa de viziune in noua conjunctura. Mai grav este insa altceva si de aici ni se trage totul. CE Oltenia, dar si CE Hunedoara au primit un branci (ca sa fim politicosi) inca de acum cativa ani, cand s-a stabilt ca accesul la piata sa fie unul asa zis „obligatoriu” si general valabil pentru toata lumea. CE Oltenia, prin cele trei componente de baza in generarea de energie, Isalnita-Rovinari si Turceni, a fost napastuit de accesul la piata inca din vremea in care ministrul al economiei era Codrut Seres, care a emis un ordin de ministru prin care obliga societatile de stat sa vanda energia electrica exclusiv pe platforma OPCOM. Poveste veche, dar cu consecinte pana in ziua de azi.

Cu toate ca s-a observat ingustarea accesului la piata pentru termocentrale, ministrul Vosganian a continuat aceasta politica fara vreo analiza a efectelor, reinoind ordinul de ministru in sensul precizat mai sus. Urmatorul ministru, Adriean Videanu, a sesizat deficienta si a emis un nou ordin prin care Consiliul de Administratie al societatii trebuia sa decida cum vinde energia. Intre timp, dupa aparitia Legii energiei (123) , ANRE a informat toti participantii la piata de energie ca au obligativitatea de a realiza toate tranzactiile numai prin intermediul OPCOM. Efectul a fost unul general, nu numai pentru producatori ci si pentru furnizori, aducand atingere inclusiv operatiunilor de import-export. Cine a fost insa interesat de distrugerea celor doua complexuri energetice, si nu spunem asta intamplator, nu s-a multumit cu atat.

A aparut un nou val de masuri si de decizii care au restrictionat accesul la piata al complexurilor energetice, prin stabilirea unor contracte cadru de tranzactionare cu limite foarte stricte. In cazul CE Oltenia aceste decizii au fost batista de pe tambal. Contractele trebuiau sa prevada cantitati ferme si fixe pe toata perioada de livrare. Am scris la vremea respectiva despre efectele acestor decizii. Managerii CE Oltenia au inteles restrictiile pietei si au incercat sa scoata la vanzare energie electrica in cantitati fixe pe interval orar, ferme pe perioada contractarii dar care permiteau celor doi parteneri din contract o variatie de productie cu plus-minus 25%. Ce insemna acest lucru pentru Complexul Energetic Oltenia?

In primul rand posibilitatea de a-i fi acceptat pretul de 186 lei/MWh, variatia de plus-minus 25% pentru cantitati de 100-150 MW pe interval orar acoperind orice eventuala pierdere sau costuri suplimentare. Daca cineva ar fi dispus sa faca o analiza a ofertelor efectuate de catre CE Oltenia pe OPCOM, pe piata contractelor bilaterale, ar constata ca nici un asemenea contract nu a fost refuzat la achizitii. In plus, obligatia impusa de OPCOM privea numai livrarea in banda (24 de ore incluzand si sambata si duminica) pe intervale banda-varf, sau banda-gol. Din momentul intrarii in vigoare a contractelor standard amintite mai sus, CE Oltenia nu am mai avut la indemana nici un instrument de ofertare de energie electrica intr-o forma benefica pentru companie.