Necesitatea achizitionarii de consumabile pentru alcooltest (capete de suflat detasabile-mustiucuri igienice)

Data: 20-02-2014

Complexul Energetic Oltenia achizitioneaza consumabile de unica folosinta pentru aparatele alcooltest, necesare aplicarii prevederilor legislative:

·          Regulamentul 005/2005 emis de Ministerul Transporturilor, Sectiunea 3 – Prezentarea si verificarea personalului la intrarea in serviciu, Art. 5 :

„Administratorul si gestionarii infrastructurii feroviare au obligatia sa organizeze si sa asigure verificarea, la intrarea in serviciu, a personalului propriu care desfasoara activitati sau operatiuni in legatura cu circulatia trenurilor si / sau manevra vehiculelor feroviare.”

·          OM nr. 1816/2005, Art. 6 (7) si OM nr. 2229/2006, Art. 25 (4) privind activitatea personalului in transportul feroviar:

„Personalul constatat sub influenta bauturilor alcoolice nu va fi admis la serviciu, iar personalul care face verificarea va lua imediat masurile ce se impun.”

·          CCM 2013/2014 – DISCIPLINA MUNCII , Art.206, Alin.2:

Angajatorul verifica abaterile disciplinare ale salariatilor: prezentarea la serviciu in stare de ebrietate,  precum si consumarea bauturilor alcoolice in timpul serviciului.

Verificarea salariatilor cu privire la consumul de alcool duce in mod cert la: cresterea gradului de siguranta la locul de munca, prevenirea accidentelor de munca, reducerea riscurilor si daunelor materiale datorate consumului de alcool, instituirea unui regim de disciplina la locul de munca, imbunatatirea relatiilor de munca, cresterea productivitatii muncii.

Aceste verificari se efectueaza, in mod sistematic, pentru personalul din activitatea miniera, activitatea energetica, dar si pentru personalul ce deserveste Caile Ferate Uzinale, conform normelor de siguranta a circulatiei in transportul pe caile ferate.