Societatea Complexul Energetic Oltenia se alătură campaniei „Oltenia respiră mai bine – Protejează-ți plămânii, protejează-ți viitorul!”, un program de prevenție și screening gratuit dedicat sănătății respiratorii a angajaților, derulat în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova și Centrul de Oncologie „Sf. Nectarie” Craiova.
Lansarea proiectului a avut loc astăzi, 18 septembrie, începând cu ora 11:00, la sediul S.E. Rovinari din cadrul Complexului Energetic Oltenia, marcând începutul unui demers concret de screening gratuit dedicat sănătății respiratorii a salariaților.
Campania se adresează în special angajaților cu vârsta de peste 40 de ani, fumătorilor și celor cu antecedente familiale de cancer bronhopulmonar. Screeningul va fi realizat de echipa mobilă a Caravanei UMF Craiova, cu sprijinul partenerilor implicați. În cadrul Complexului Energetic Oltenia a fost identificat un grup-țintă de 1.000 de salariați care vor beneficia de acest program.
Obiectivele campaniei:
- Depistarea precoce a cancerului bronhopulmonar și a altor afecțiuni respiratorii grave;
- Evaluarea riscurilor individuale prin aplicarea unui chestionar validat internațional;
- Realizarea gratuită a tomografiilor computerizate cu doză redusă (LDCT) pentru persoanele cu risc crescut;
- Asigurarea accesului la diagnostic avansat (bronhoscopie) în cazurile suspecte;
- Oferirea de sprijin logistic și informativ printr-un call center dedicat.
Prin această colaborare, Complexul Energetic Oltenia își reafirmă angajamentul față de protejarea sănătății angajaților, demonstrând că siguranța și grija față de salariați sunt priorități ale companiei.

