UNITATEA 7 TURCENI NU A FOST REPORNITA

Data: 18-02-2016

Complexul Energetic Oltenia nu ignora legea si nu sfideaza Garda de Mediu, asa cum acuza Greenpeace.

Grupul energetic nr.7 de la Turceni a fost oprit in data de 31.01.2016 pentru lucrari de revizii la turbina si la excitatia generatorului. Lucrarile fiind in curs de derulare, grupul nu putea fi functional in data de 17.02.2016, asa cum „au observat” reprezentantii Greenpeace. Fara turbina si fara generator un grup energetic nu poate functiona.

CE Oltenia va notifica Garda de Mediu asupra datei la care va fi repornit grupul nr. 7 de la Turceni, conform prevederilor legislative.

Reamintim opiniei publice ca grupul nr. 7 de la Turceni a fost pus in functiune la solicitarea  DEN, prin hotarare de guvern, pentru trecerea perioadei de varf de iarna.

Lucrarile de reabilitare efectuate la acest grup au inclus toate investitiile necesare pentru incadrarea in parametrii de mediu impusi de normele europene, inclusiv modernizarea electrofiltrului si racordarea la instalatia de desulfurare realizata initial pentru grupul nr. 6.

La finalizarea lucrarilor, SE Turceni a solicitat revizuirea Autorizatiei Integrate de Mediu. In urma verificarii amplasamentului, Agentia pentru Protectia Mediului Gorj a  comunicat companiei ca solicitarea va fi supusa evaluarii in cadrul urmatoarei sedinte a Comisiei de Avizare Tehnica ce va avea loc in data de 19.02.2016.