Victor Grigorescu, ministrul Energiei: În toamnă vom vedea strategia energetică, este o strategie a României

Data: 22-02-2016

Sursa: ZIARUL FINANCIAR

În toamnă vom vedea strategia energetică, o strategie a României, dar elemente din ea vor fi discutate şi până atunci, a spus ministrul Energiei, Victor Grigorescu.

 „Vom aduce şi consultanţi. În toamnă vrem să o punem pe masă. Elemente din ea vor fi discutate şi până atunci”.

Alte declaraţii ale ministrului:

Buna guvernare a companiilor de stat e un răspuns şi o soluţie pentru multe probleme din sector.

Sectorul energetic poate genera creştere energetică. Integritate, mai puţină risipă, o strategie pe termen mediu şi lung, bugete multianuale, criterii de performanţă şi management profesionist sunt aspectele pe care le urmărim la minister.

Există decalaje între sectoare. Un sistem minier care suferă de la managementul defectuos şi trece printr-un proces de reaşezare, insolvenţă sau reducerea costurilor. Cărbunele va avea un rol important în continuare, cel puţin pe termen mediu, pentru securitatea energetică.

Un sector petrolier şi gazeifer marcate de scăderea preţului şi a consumului. Dar avem şi companii adecvate, e nevoie de gândire pe termen lung pentru perioada când ciclul preţurilor joase se va incheia.

Sectorul hidro care incheie o perioadă lungă de restructurare la capătul căreia avem o companie puternică, pregătită să treacă la un mod de management profesionist se poate poziţiona ca o companie fanion a României. Listarea la Bursă e o listare potrivită. Un proces ce trebuie pregătit cu atenţie. Se poate alătura marilor companii energetice româneşti de pe bursele internaţionale, are potenţial regional deosebit.

Trebuie să ne gândim ce e viabil din ce am gândit în ultimii ani şi să punem proiectele în practică. Piaţa poate genera şi alte proiecte, avem o piaţă cu strucură de acţionariat interesant.

Tehnologia. E nevoie de cele de ultimă generaţie, să trecem de la actualul mod de producere a energiei spre altul. Nu doar partea de cercetare, să aducă institututele mai aproape de tendinţe. Ci şi ce poate face sectorul privat, la parteneriate între companii româneşti şi companii străine care aduc idei noi, cum putem exploata anumite resurse, capacităţi de stocare. Nu să importăm un model la cheie, ci să creem piloni în industria românească.

O industrie orizontală construim prin politici publice, sprijinnd proiectul Marea Neagră, crearea unei industrii de transport. E nevoie şi de interesul mediului privat de a dezvolta linii de business noi.

2020 strategie. Dincolo de date si calendar, strategia există, resursele există, sistemul  de transport le poate prelua.

La Hidroelectrica cursul judiciar trebuie să contribuie, noi la minister trebuie să pregătim listarea, că va fi anul viitor, la sfârsitul toamnei, vom vedea. Compania are potenţial de a deveni fanion şi listată parţial şi pe burse internaţionale va oferi o imagine asupra sistemului energetic românesc. Listarea Hidroelectrica ar fi un punct important pentru piaţa locală.

Preţul barilului era previzibil, nu vom rămâne mereu aşa. Sunt subiecte de ingrijorare şi la CE Oltenia.

La distribuţie există un plan pe termen lung, unde să se ducă banii, ce trebuie să obţinem cu ei. E bine că au resurse financiare si trebuie să vadă ce fac cu ei. Nu sunt adeptul achiziţiilor şi fuziunilor fără un proces clar de restructurare. Dacă au cash nu inseamnă că trebuie să ii folosească imediat.

În trecut, în minerit de exemplu am aliniat o companie sănătoasă  cu una cu probleme financiare si am ajuns să ne intrebăm dacă sectorul per ansamblu mai are rost. Trebuie făcută restructurarea unde trebuie, să vedem ce mix avem nevoie. E nevoie de o perpectivă pe termen mai lung.

În toamnă vom vedea strategia, este o strategie a României. Vom aduce şi consultanţi. În toamnă vrem să o punem pe masă. Elemente din ea vor fi discutate şi până atunci.

Cred că companiile listate, cu management profesionist, care au interacţionat cu investitori privati, cu planuri de investiţii, au un parcurs corect. Cele care au rămas în zona netransparenţei, politizate, mai puţin ancorate în realitate vedem unde sunt. Autor: Roxana Rosu