Greenpeace cere desecretizarea acordului pentru noul grup energetic de la Rovinari, semnat cu chinezii de la China Huadian Engineering

Data: 9-12-2014

Sursa: HOT NEWS

Greenpeace cere desecretizarea acordului de infiintare a companiei IPP (Independent Power Producer) pentru implementarea unei noi unitati energetice la Termocentrala Rovinari, semnat in luna octombrie intre Romania si China, in prezenta premierului Victor Ponta.

In prezent, acordul este un document secret iar Memorandumul de intelegere, semnat in prealabil cu partenerul chinez, include o clauza de confidentialitate conform careia numai partea chineza poate disemina public documentele aferente proiectului.

„Acesta este un paravan de netrecut pentru toti cei care vor sa stie mai multe despre investitia respectiva a statului – cetateni, presa si societate civila. Complexul Energetic Oltenia apartine tuturor cetatenilor acestei tari, iar Ministerul Economiei si intregul guvern au ca scop reprezentarea intereselor cetatenilor tarii. Cu toate acestea, entitatile amintite semneza intelegeri cu China, in numele cetatenilor pe care ii reprezinta, insa cu cu clauze de confidentialitate fata de acestia”, afirma Greenpeace, intr-un comunicat publicat luni.

Greenpeace a transmis Guvernului o cerere de desecretizare a Acordului de infiintare a companiei si de comunicare a documentului, in conditiile in care „intr-o tara democratica, angajamentele ce privesc interesele economice ale cetatenilor nu trebuie secretizate; din contra, publicul trebuie incurajat sa participe in procesul decizional”.

In decembrie 2012, Complexul Energetic Oltenia a semnat cu compania chineza China Huadian Engineering Memorandumul de intelegere pentru construirea unui grup energetic de minim 500 MW, la Rovinari.

In cadrul Forumului Economic si Comercial China-Europa Centrala si de Est (Bucuresti, 26 noiembrie 2013), reprezentantii celor doua companii, in prezenta Prim-Ministrilor celor doua tari, au semnat un Acord de intentie de cooperare pentru realizarea proiectului termoenergetic de la Rovinari.

La 31 octombrie 2014, presedintii celor doua companii, in prezenta premierului Victor Ponta, au semnat Acordul de infiintare a companiei IPP pentru implementarea unei noi unitati energetice la Termocentrala Rovinari.